Cap. 3 Raționamentul Deductiv

1. Introducere

Raționamentului deductiv este procesul prin care, plecând de la premise generale, ajungi la concluzii specifice. Este capacitatea din spate care ajută un om de știință sa aplice reguli generale pentru a rezolva o problemă specifică. Spre deosebire de raționamentul inductiv, raționamentul deductiv, dacă este corect aplicat, oferă concluzii sigure și definitive.

Exemplu:

Suma unghiurilor interne ale unui triunghi este întotdeauna 180 de grade. Dacă ai un triunghi cu două unghiuri cunoscute, poți deduce mărimea celui de-al treilea unghi?

2. Componentele raționamentului deductiv

Premise generale: Începi cu reguli sau axiome generale. Singurul mod prin care poți să înțelegi sau să folosești acest tip de raționament este prin educația formală, adică studiul în profunzime al unui domeniu științific sau de activitate.

Este foarte dificil să te bazezi pe "școala vieții" când încerci să înțelegi "economia" sau "psihicul uman" pentru că experiențele de viață vin cu un set de observații limitate asupra lumii. Regulile "jocului vieții" sunt abstracte, adică nu sunt direct perceptibile.

Cunoașterea omenirii este condensată în cărți, tratate, culegeri recunoscute ca fiind de referință, lucrări ce pun în valoare acest tip de raționament în rezolvarea problemelor complexe.

Aplicarea regulilor la cazuri specifice: utilizezi aceste reguli pentru a ajunge la concluzii specifice. Utilizarea acestui tip de raționament la nivel înalt implică expertiză într-un anumit domeniu și într-un context de cunoaștere al modului cum funcționează realitatea.

Concluzii definitive: Oferi concluzii care sunt logic derivate din premise. Poți să îți reprezinți diferența dintre raționamentul deductiv și inductiv asemenea un triunghi: raționamentul inductiv face apel la o baza mare de experiențe personale (baza piramidei) pentru a avea o imagine de ansamblu, cu cât sunt mai multe experiențe, cu atât imaginea este mai largă, deci este un triunghi cu varsul în sus - pleci de la experiență către conluzii puține și generale.

Pe de altă parte, raționamentul deductiv nu pornește de la experiență individuală ci de la cea general-umană, fiind un triunghi răsturnat, cu vârful în jos, adică de la cele mai acceptate și generale idei către cele mai specifice.

3. Exemple și aplicații ale raționamentului deductiv

1. Silogism: Un silogism este compus din trei propoziții: două premise și o concluzie. Fiecare dintre aceste propoziții conține doi dintre cei trei termeni, fiecare termen apărând în exact două dintre propoziții.

Tipul clasic de silogism este cel aristotelic, care urmează modelul "Toți A (subiect logic) sunt B (termen mediu); toți B (termen mediu) sunt C (predicat logic); deci, toți A (subiect logic) sunt C (predicat logic)". Atenție, pentru ca silogismul să fie valid trebuie să respecte legile de validitate.

Toți oamenii sunt muritori. Socrate este om. Deci, Socrate este muritor.

2. Deducție condițională: Este o propoziție formată dintr-o ipoteză/antecedent și o consecință/consecvent, structurată ca "Dacă A, atunci B".

Indică o relație de dependență între cele două părți: dacă prima parte (ipoteza) este adevărată, atunci și a două parte (consecința) este adevărată.

Ea se regăsește în logică propozițională în forma "p → q" (implicația directă), citindu-se "p îl implică pe q sau dacă p, atunci q", p este condiția suficientă iar q, condiția necesară.

Exemplu: : "Dacă apa atinge temperatura de 100 de grade" (p) atunci "atunci apa fierbe" (q). Aici trebuie să ai în vedere faptul că logica propozițională are ca unitate de bază propoziția nu termenii, spre deosebire de logica categorică.

Condiționala poate fi întâlnită în cadrul unui silogism, dar într-o formă integrată. Un silogism poate utiliza propoziții condiționale în cadrul premiselor sale, iar relațiile stabilite prin aceste condiționale contribuie la formarea concluziei. În acest caz, raționanementului îmbină structura clasică a silogismului cu logica condițională.

De exemplu, un silogism care folosește condiționale ar putea arăta astfel:

Premisa majoră (condițională): Dacă cineva este cetățean al țării X, atunci are dreptul la vot în țara X.

Premisa minoră: Maria este cetățean al țării X.

Concluzie: Deci, Maria are dreptul la vot în țara X

În formă clasică, silogismul poate fi rescris astfel:

P.M: Toți cetățenii țării X au drept de vot în țara X.

P.m: Maria este cetățean al țării X.

Concluzie: Maria are dreptul la vot în țara X.

3. Deducție disjunctivă exclusivă: Se bazează pe o premisă disjunctivă (care folosește "sau") și pe negarea uneia dintre opțiuni, ducând la concluzia că cealaltă opțiune este adevărată. Nu implică neapărat o relație de cauzalitate sau de apartenență între termenii implicați.

Exemplu: "Ori vine Ana, ori vine Bogdan. Ana nu vine. Deci, vine Bogdan." În acest caz, forma pe care o ia raționamentul este "pwq". La finalul capitolului de analiză argumentativă, vor fi adăugate în curând capitole suplimentare de logică propozițională care îți vor clarifica și vor completa acest tip de inferențe deductive.

4. Unde folosim raționamentul deductiv?

Matematică: Utilizarea axiomelor pentru a deduce proprietăți ale figurilor geometrice.

Logică: Aplicarea regulilor logice pentru a ajunge la concluzii valide.

Știință: Utilizarea legilor științifice pentru a explica fenomene specifice.

Concluzie

Când începi să gândești deductiv, este important să fii conștient de premisele generale pe care le-ai acceptat ca adevărate. De exemplu, când citești un comentariu pe facebook, asculți o dezbatere, ești de acord cu opinia cuiva sau chiar susții un argument, anumite puncte de vedere pot părea bine justificate, dar în ele pot fi ascunse probleme subtile și biasuri.

Aceste idei greșite pot lua forma unor convingeri și atitudini care se pot răsfrânge asupra modului în care gândești. La baza adevărului acestor convingeri personale se pot afla mai degrabă biasuri sau erori de raționament și nu niște justificări gândite de tine, iar asta îți poate impacta judecata și un mod sănătos de a lua decizii.